Skip to content
Recent

ALDE intervine în scandalul privind Pilonul II de pensii: ”Noi oricum am fi împotrivă!”

 

Formațiunea politică la conducerea căreia se află liderul Senatului Călin Popescu Tăriceanu, intervine în scandalul iscat de eventuale modificări la Pilonul II de pensii. Concret: Varujan Vosganian, deputat și vicepreședinte al ALDE, fost ministru al Finanţelor, a declarat luni că nu s-a discutat niciodată în coaliţia PSD-ALDE despre modificări în legătură cu Pilonul II de pensii, iar dacă totuşi s-ar decide asta, ALDE ar fi împotrivă.

„După opinia mea, proiectul ăsta nu există. Eu nu l-am văzut niciodată. Am auzit că există pe un document de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, dar eu nu numai că nu l-am văzut niciodată, dar între ALDE şi PSD nu a fost niciodată o discuţie pe tema asta şi dacă ar fi, noi oricum am fi împotrivă. Eu am înfiinţat Pilonul II de Pensii şi are o fructificare destul de bună, are până acum o capitalizare de aproape 45 de miliarde de lei şi este singura soluţie care să atenueze efectele valului demografic al pensiilor, mă refer la cei care acum au în jur de 50 de ani şi care vor ieşi la pensie în 10-15 ani şi care sunt cu merit mai mult decât alţii”, a declarat Varujan Vosganian pentru News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.