Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Convocarea semestrială de instruire cu şefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență

Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor din cadrul I.S.U. „Drobeta” al judetului Mehedinti au susținut astăzi, 30 octombrie, la sediul inspectoratului, convocarea semestrială de instruire cu şefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Mehedinți.

La această activitate au participat inspectorul șef al ISU Mehedinti, colonel Florentin Dragomir și prim-adjunctul inspectorului sef, colonel Marius Gogiltan.

Cu prilejul acestei întâlniri s-au discutat aspecte privind atribuțiile legale ale autorităților publice locale în domeniul gestionării situațiilor de urgență, asistenţa tehnică a mijloacelor de intervenţie şi trecerea autospecialelor la exploatarea de iarnă, precum și noile prevederi legale referitor  la reorganizarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, având în vedere intrarea în vigoare a O.M.A.I. nr. 75 din 27.06.2019 – pentru aprobarea criteriilor de performanță, privind constituirea, încadrarea și dotarea S.V.S.U. și S.P.S.U., dar şi documentele pe baza cărora se solicită emiterea avizelor specifice SVSU.

Serviciile voluntare existente la nivelul judeţului Mehedinti sunt principalii parteneri ai pompierilor militari profesionişti, ele fiind cele care asigură prima intervenție în cazul producerii unor situații de urgență în comunități.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.