Skip to content
Ediția de astăzi

Vineri se împlinește un an de la primul caz de coronavirus în România. Ce s-a întâmplat cu primul român infectat cu noul virus

Vineri, 26 februarie se împlinește un an de la momentul în care prima persoană a fost testată pozitiv cu COVID-19 pe teritoriul României.

Primul român care a contractat viroza este un tânăr din localitatea gorjeană Prigoria, care a devenit apoi cunoscut drept „pacientul zero”. Sergiu Sgurescu, în vârstă de 25 de ani fusese confirmat pozitiv după ce intrase în contact direct cu cetăţean italian venit în România. Acesta lucra la restaurantul italianului internat în acel moment la Rimini, tot cu coronavirus. Băiatul este din Dobrana, locuieşte cu părinţii şi cu bunicii, potrivit PSNews.ro

Tânărul din comuna gorjeană Prigoria fusese diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie și adus la Institutul ”Matei Balș, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui este în carantină.

„Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău. Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează”, a mai spus primul român diagnosticat cu COVID-19.

Între timp, tânărul s-a infectat a doua oară și nu a avut nici la fel de simptom, la fel ca prima oară. Testul s-a pozitivat din nou la sfârșitul lunii decembrie, astfel ca bărbatul și-a petrecut Revelionul în izolare.

”Carantina part. 2! Am reușit performanța sa fiu infectat și a doua oară cu Covid-19 . Și acum e la fel ca prima data. Eu și virusul începem sa ne împrietenim. Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

La un an de la anuntarea primului caz de covid in tara noastra, datele ne arata ca  peste 780.000 de oameni au fost infectati cu Sars-cov 2 si s-au inregistrat peste 20.000 de decese.S-a împlinit un an de când a apărut primul caz de coronavirus în România, informează b1.ro.

Pe 11 martie 2020, deci două săptămâni mai târziu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat oficial pandemia de covid-19 la nivel global.

În România şcolile s-au mutat online, iar de pe 15 martie a fost decretată starea de urgenţă, timp de două luni, pentru ca statul român să fie pregătit să facă faţă pandemiei.

Din 15 mai 2020, starea de alertă din România se prelungeşte lunar cu câte 30 de zile, iar restricţiile sunt tot mai numeroase, în funcţie de scenariile în care se află localităţile din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.