La Muzeul Regiunii Porților de Fier este expusă noua piesă a lunii, Ascalaful pestriț.
Acest exponat este alcătuit din 92 de exemplare, colectate în perioada 1978-1982.
„Această insectă este foarte rară, foarte frumoasă și este asemănătoare cu fluturii. Are două perechi de aripi membranoase, cele anterioare sunt de culoare galbenă la bază și transparentă către vârf, iar cele posterioare sunt de culoare galbenă cu pete maronii, de aceea se cheamă și Ascalaful pestriț.”, a declarat Magdalena Trăistaru, muzeograf
De obicei, Ascalaful pestriț apare la sfârșitul lunii mai și poate fi văzut la marginea pădurilor, în locuri luminoase și în poienile de foioase, până în luna iulie.