Skip to content
Ediția de astăzi Recent

A scăzut numărul persoanelor aflate în carantină, în Mehedinți

În județul Mehedinți s-a înregistrat al 8-lea deces provocat de virusul COVID-19. Este vorba de o femeie, în vârstă de 68 de ani, care a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, secția ATI în data de 19.04.2020. Tot la acea  dată a fost testată COVID-19, rezultatul fiind pozitiv, iar a doua zi a decedat.

Femeia suferea de obezitate tip II, HTA grad II, boala cardiovasculară, afecţiune tiroidiană. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, în acest moment membrii familiei se află în izolare la domiciliu.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 206 persoane se află în carantină (din care 23 persoane au intrat în carantină și 16 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 538 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 185 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 18 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

De la începutul pandemiei au fost testate  259 persoane (din care 197 probe negative, 42 probe pozitive şi 20 probe în lucru).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.