Proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat luni, 19 iunie, cu 175 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și 1 abținere.
Modificările Codului de Procedură Penală cele mai importante sunt următoarele, potrivit Hotnews:
- Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală;
- Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, iar perioadele de 6 ore nu pot fi consecutive, intervenind un interval de 12 ore;
- Durata urmăririi penale a fost redusă la un an de zile. Dacă persoana în cauză nu este trimisă în judecată în acest interval, dosarul se va clasa automat;
- Pentru arestarea preventivă vor fi necesare probe sau indicii temeinice (ex: dacă suspectul a săvârşit o infracţiune, a influenţat martorii sau a încercat să distrugă probe);
- Instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanță decât dacă apar probe noi;
- Dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise, cu excepția cazului în care se justifică interesul public „prevăzut de lege”;
- Denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă.