Până joi, 4 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 738.152 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 2.668 în ultimele 24 de ore. În Mehedinți sunt 33 de cazuri noi, iar bilanțul total este de 5645. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 671 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 4 în Mehedinți.
Din păcate, în ultimele 24 de ore au decedat 75 de persoane (42 bărbați și 33 femei), inclusiv din Mehedinți, iar bilanțul total este de 18.675 persoane.
684.095 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.747. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.523.609 teste RT-PCR și 144.124 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore
au fost efectuate 25.234 de teste RT-PCR (16.477 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.757 la cerere) și 7.267 de teste rapide
antigenice.
Pe teritoriul României, 39.438 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.257 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.469 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 158 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.349 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 758 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 februarie, 5.331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 879.992 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.