Tema renunțării parlamentarilor la pensiile speciale a stârnit un amplu scandal între partide, cu doar 12 zile înainte de alegerile parlamentare. Show-ul electoral la care s-au întrecut liderii de partide a stârnit reacții aprinse și în rândul opiniei publice.
Însă, deși parlamentarii s-au întrecut în demisii, legea spune clar că se poate renunța la pensia specială de parlamentar și mult mai simplu, potrivit PSNews.ro
Mai exact, potrivit legii, „deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, (…) sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. (…) (4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. (…) (10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz.”
Astfel, potrivit textului de lege, pensia pe care o încasează foștii parlamentari poartă denumirea de indemnizație pentru limită de vârstă și se acordă la cerere. Așadar, un fost parlamentar care ajunge la vârsta pensionării poate să nu beneficieze de indemnizație dacă nu depune cererea. Totodată, este bine de știu că demisia din Parlament echivalează cu anularea pensiei speciale numai dacă semnatarii sunt la primul mandat la care renunță înainte de încheierea lui.
Iată ce spune ARTICOLUL 49 al legii 96 din 2006 privind indemnizaţia pentru limită de vârstă:
(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.
(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.
(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.
(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.
(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
(9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea.
(10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz.
(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.
Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în 2015, fiind modificat în acest sens statutul senatorilor și deputaților. Luna trecută (decembrie 2019 – n. red.), Parlamentul a votat abrogarea tuturor pensiilor speciale ale civililor, inclusiv pe cele ale senatorilor și deputaților. Înalta Curte a contestat însă această abrogare la Curtea Constituțională, deoarece printre pensiile speciale anulate se numără și cele ale magistraților. Prin urmare, toate pensiile speciale sunt încă în vigoare (între timp, CCR a respins abrogarea pensiilor speciale – n. red.).
Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt cuprinse între 2.000 și 13.000 de lei în funcție de numărul de mandate. Aproape 800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în 2015. În fiecare lună, Parlamentul plătește pensii speciale foștilor parlamentari în valoare de aproximativ 1 milion de euro.