Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Două noi creșe vor fi construite în Drobeta-Turnu-Severin

Două noi creșe vor fi construite în municipiul Drobeta-Turnu-Severin, în zona Parcului Tineretului și Serpentina Roșiori. Proiectul de hotărâre a fost aprobat, în unanimitate, în ședința de consiliu local de astăzi, 20 octombrie. 

„În această ședință de consiliu local, am aprobat și două proiecte de hotărâre, care prevăd predarea amplasamentelor pentru construirea a două creșe, în municipiul Drobeta-Turnu-Severin, de către Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Aceste două proiecte sunt de o importanță destul de mare pentru municipiul nostru dat fiind faptul că avem un deficit de creșe în Drobeta-Turnu-Severin.”, a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Astfel, Guvernul României va finanța integral construirea a 138 de noi creșe la nivel național, iar primăriile au obligația să asigure racordarea la utilități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.