Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Predare de “ştafetă” la Staţia de Pompieri Vânju Mare

În urmă cu 25 de ani, plt. adj. şef. Constantin Deliu păşea pentru prima dată în unitatea militară de pompieri din oraşul Vânju Mare, locul care avea să-i devină a doua casă.

După ce, timp de doi ani, a ocupat funcţia de comandant de echipaj în cadrul Grupului de Pompieri al Judeţului Mehedinţi, militarul a fost numit, începând din primăvara anului 1994, şeful Gărzii de Intervenţie al subunităţii Vânju Mare.

Noua funcţie i-a făcut cinste tânărului subofiţer, dar mai mult decât atât i-a creat noi responsabilităţi. Astfel, a devenit persoana care trebuia să fie atentă nu numai la siguranţa ei, ci mai ales avea datoria de a-şi proteja întreaga echipă pe care o coordona, aceasta fiind cea mai expusă riscului, fiind mereu în “focul” evenimentelor.

”Profesionalismul, dăruirea şi seriozitatea sunt atribute care i-au ghidat cariera, ajutându-l să câştige încrederea şi respectul camarazilor, care l-au apreciat şi urmat pe parcursul celor 27 de ani. Parcursul nu a fost unul uşor, fiind mereu în linia întâi la evenimentele produse în zona de competenţă, însă a reuşit să ia cele mai bune decizii, decizii de care a depins succesul misiunilor şi siguranţa personalului din subordine”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Mehedinți.

După aproape 30 de ani de muncă, dintre care 27 în structuri militare, plt. adj. şef Deliu Constantin a decis că este timpul să cedeze comanda generaţiilor viitoare, oferindu-le, astfel, şansa de a se remarca şi de a accede în carieră. Un tânăr care promite este chiar fiul acestuia, sg. maj. Deliu Marius, căruia a reuşit să-i insufle dragostea pentru această armă şi dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi la nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.