Skip to content
Administrație locală

Președintele CJ Mehedinți anunță că s-a semnat contractul pentru modernizarea Spitalului Județean

Președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu anunță că s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a spitalului județean de urgență Drobeta Turnu Severin.  Se vor face lucrări de recompartimentare și eficientizare energetică a clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
Este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă investiție cu fonduri europene și fonduri de la bugetul județului pe care Consiliul Județean Mehedinți o are. Nu minimalizez celelalte proiecte finalizate sau pe care le avem în implementare, dar Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin este cea mai importantă unitate medicală din județ, iar proiectul pe care l-am elaborat face posibilă modernizarea pe care cu toții ne-o dorim, prima de această anvergură, după 40 de ani, de la momentul la care a fost construită clădirea”, a declarat Aladin Georgescu.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 84 000 000 lei (cu TVA), 64 000 000 lei fiind fonduri europene și de la bugetul de stat, în timp ce contribuția Consiliului Județean Mehedinți este de 20 000 000 lei cu TVA.
Obiectivul general al proiectului este de a eficientiza din punct de vedere energetic clădirea, de a crea circuite și condiții care să corespundă normativelor sanitare în vigoare, să asigurăm condiții optime pacienților mehedințeni în cea mai mare unitate medicală din județ, dar și condiții bune de lucru pentru personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Trebuie luat în calcul că aceste lucrări nu vor opri actul medical, ci se vor desfășura în paralel. E nevoie de multă colaborare și înțelegere, din partea constructorului, a personalului medical, dar și a pacienților, pentru ca peste doi ani să avem un spital modern, în care să fie tratați pacienții din județul Mehedinți”, a mai explicat Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.