Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

Proiecte pentru Severin: 13 milioane de euro vor fi investite

Prin intermediul Programului Operațional Capital Uman, marți, 27 aprilie, la sediul Primăriei Drobeta-Turnu-Severin, au fost semnate contractele pentru înființarea, cu fonduri europene, a 7 întreprinderi.

„Municipiul Drobeta-Turnu-Severin a reușit să atragă aceste fonduri. Vorbim de 100.000 de euro pentru fiecare din cele 7 întreprinderi, un proiect în valoare de 13 milioane, dintre care, Primăriei Drobeta-Turnu-Severin i-a revenit 3.0873.000. E un lucru bun că avem, aici, oameni, și tineri, și mai în vârstă, care au idei de afaceri.”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Beneficiarii programului nu sunt doar din Drobeta-Turnu-Severin, ci și din alte localități sau județe. 

„Aici am fost foarte corecți, drept dovadă, nu a luat toată lumea din Severin. Avem una pe Șimian, una pe Gorj, una pe Dolj, trei pe Severin și una pe Svinița.”, a mai adăugat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Unul dintre beneficiarii programului susține că a ales să întreprindă un laborator de servicii psihologice.

„Am ales să dezvolt un laborator de servicii psihologice, de testare poligraf și servicii conexe de psihoterapie și evaluare clinică, iar beneficiarii sociali vor fi persoanele fără posibilități financiare, care, în mod curent, ar avea nevoie de astfel de servicii.”, susține Radu Vereș, psiholog

Totodată, prima tranșă de bani va intra în contul beneficiarilor după aproximativ 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.