Skip to content
Recent

Șeful Forțelor Navale române avertizează: Rusia amenință stabilitatea Mării Negre

Forțele Navale Române în cooperare cu celelalte categorii ale forțelor armate și în context aliat cu NATO, UE și alte inițiative bilateral contribuie la menținerea și asigurarea securității și libertății de navigație în domeniul maritim și fluvial, potrivit șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrșu. Șeful Marinei Militare Române subliniază că Federația Rusă își dezvoltă flota în Marea Neagră prin militarizarea accentuată a Crimeii.

Vorbind, la Constanța, despre starea actuală a Flotei Române, în prezența ministrului Apărării, Mihai Fifor, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu a făcut referire la situația din Marea Neagră.

„Securitatea și stabilitatea sunt două coordonate esențiale în zona Mării Negre. Acestea pot fi posibile numai cu implicarea tuturor statelor riverane, implicarea activă în menținerea acestui climat de cooperare și stabilitate. Noi, până în 2014, am fost parte activă la inițiativele regionale care s-au desfășurat în această zonă, Blackseafor-ul, Black Sea Harmony, CASBM care, din păcate, la acest moment sunt înghețate. Și aceasta, datorită faptului că anexarea Crimeii, în 2014, a adăugat în plus un conflict înghetaț în zona Ucrainei de Est, fapt care ne-a condus la ridicarea nivelului de avertizare timpurie și de menținere a forțelor într-o stare ridicată de pregătire”, a explicat șeful SMFN, Alexandru Mîrșu, potrivit evz.ro.

Mnistrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a explicat, la rândul lui, că situația din Marea Neagră va fi una din temele principale de discuții ale Summitului NATO din luna iulie: „într-adevăr, contextul la Marea Neagră este unul suficient de complicat după anexarea Crimeii de către Federația Rusă și dorim ca armata română și România să joace un rol esențial în această regiune, la Marea Neagră. Este un an cu summit NATO, suntem în plină pregătire cu acest summit. Între 12 și 14 martie vom găzdui la București o reuniune  a miniștrilor apărării în format P9, astfel încât să putem să avem un prim dialog cu partenerii noștri înainte de summitul NATO din luna iulie pentru că dorim să mergem acolo cu temele făcute în privința Mării Negre, a flancului Estic al Alianței Nord Atlantice, acolo unde România împreună cu Polonia joacă cel mai important rol”, potrivit aceleiași surse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.