Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Tânăr de 20 de ani, reținut pentru racolare de minori

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a transmis marți, 23 noiembrie, că seara trecută, Poliția Municipiului Drobeta -Turnu-Severin a fost sesizată de o femeie de 46 de ani, cu privire la faptul că, un tânăr de 20 de ani, i-a trimis fiicei sale minore, prin intermediul unei rețele de socializare, mai multe mesaje cu conotație sexuală, propunându-i să se întâlnească la locuința sa.

„Cu ocazia audierii minorei, aceasta a continuat să primească mesaje, iar sub supravegherea polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a dat curs întâlnirii, tânărul fiind surprins în flagrant delict și condus la sediul unității de poliție.
Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.”, potrivit IPJ Mehedinți

Cercetările sunt continuate pentru săvărșirea infracțiunii de racolare a minorilor, în scopuri sexuale, urmând ca tânărul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.