Skip to content
Ediția de astăzi

Tradiții religioase și superstiții păgâne de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei

5 ianuarie 2022 este ziua în care se sărbătorește Ajunul Bobotezei, potrivit Calendarului Ortodox. Ziua este marcată de mai multe datini sfinte, potrivit tradiției populare.

În tradiția creștin ortodoxă, Ajunul Bobotezei este zi de post. Se spune că persoanele care postesc pe 5 ianuarie vor avea un an prolific. Tot pe 5 ianuarie există tradiția ca preotul să treacă prin case cu „Iordanul”, o slujbă foarte scurtă prin care se sfințesc gospodăriile și credincioșii, pentru începutul de an, potrivit PSNews.ro

De Ajunul Bobotezei trebuie evitate certurile, conflictele cu persoanele apropiate. Tot tradiției populare, trebuie evitate împrumuturile de orice fel în ziua de 5 ianuarie.

Tot în Ajun, dar și de Bobotează, pe 6 ianuarie, trebuie evitate pe cât de mult posibil treburile casnice, cele neesențiale și mai ales, spălatul rufelor. Potrivit tradiției „apele sunt sfințite”. În plus, cenușa din sobă și gunoiul se strâng dimineața.

O tradiție păgână, care reprezintă mai degrabă un joc macabru, care nu are legătură cu Biserica se referă la determinarea logivității vieții. În Ajunul Bobotezei, sătenii se adunau la miezul nopții în familie, unde luau cărbuni din vatră. Se spunea că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge cel mai rapid. Cel mai longeviv va fi cel care va avea cărbunele care va fi cel mai mult timp aprins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.