Skip to content
Focus Recent

Vin ploi abundente! Județul Mehedinți sub incidența codului galben

Meteorologii au emis avertizări de cod galben și portocaliu de vreme ploioasă pentru mai multe județe din România, fiind inclus și județul Mehedinți. Începând cu noaptea de marți spre miercuri dimineața, de la ora 03:00, până miercuri seara la ora 23.00 județul Mehedinți se află sub incidența codului galben de ploi abundente.

Se vor înregistra cantități de apă însemnate și manifestări de instabilitate atmosferică. Începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Îndeosebi în estul și sud-estul țării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.