Coloana oficială a premierului canadian, Justin Trudeau, a fost implicată într-un accident în Statele Unite. În urma coliziunii, trei oameni au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Martorii relatează că o mașină, la volanul căreia se afla o femeie și fiul ei, ca și pasager, a virat brusc stânga, intrând în plin în poliţistul aflat pe motocicletă şi care conducea coloana, după cum relatează Digi24.ro. Din fericire, prim-ministrul Canadei nu a fost rănit, întrucât mașina în care se afla nu a fost implicată în accident.
Șoferința din cauza căruia s-a produs accidentul, precum și fiul acesteia și polițistul de pe motocicletă au fost transportați la spital și se află înafara oricărui pericol.