Filmele europene au ”profunzimea” lor, diferită de ceea ce ne oferă, uneori, regizorii de la Hollywood. Uneori, un film european, te pune față în față cu niște gânduri, pe care nici tu nu credeai că le ai. Te ”obligă” să reevaluezi realitatea sau trecutul, să îți răspunzi la niște întrebări pe care le-ai evitat. Să vezi o altă față a realității.
Când am primit invitația de a viziona Tranzit/Transit, în regia lui Christian Petzold, mi-am spus că este ocazia perfectă să scap de ”siropoșeniile” din comediile romantice de Crăciun și să vă încep anul cu o piesă de cinematografie europeană, care a fost ecranizat în cadrul competiției oficiale, Berlinale, 2018.
”Într-o Franță asediată, Marie și Georg, prinși într-un joc al căutării iubirii și a identității pierdute, încearcă să fugă din țară și de trecutul lor – O Casablanca postmodernă. În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat, asumându-și identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlnește pe Marie, o tânără femeie care își caută soțul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o folosește acum Georg”.
Inițial am fost confuză, nu prea înțelegeam ce vrea să facă personajul principal Georg. Părea că va întrucipa rolul unei persoane cinice, deși trăia într-o perioadă tensionată, cu pericole imediate.
Dar acțiunea se complică, devine profundă, iar personajele ulterioare care se perindă prin viața lui te cutremură prin poveștile lor de viață. Și nu are cum să nu lipsească dragostea…care de data asta este complicată, ambiguă, neclară, tragică și, pe alocuri, ne arată că și-a cerut partea de sacrificiu suprem. Nicidecum, acea dragoste exaltată, care lasă în urmă doar concluzia: că rezolvă totul! E dragostea realistă, care te lasă bulversat, uneori fără răspunsuri exacte, ci doar cu bănuieli și neliniști.
Finalul…a da Marele Final! Nu pot să îl dezvălui. Vă las pe voi să faceți asta! Da, filmul Tranzit/Transit merită vizionat!
