Skip to content
Recent Spot

Premierul Dăncilă anunță că OUG 114 va suferi modificări

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că OUG 114 va suferi modificări, în cursul acestei săptămâni, urmând ca o discuţie finală pe acest subiect să aibă loc în coaliţia de guvernare.

Nimic nu este perfect, totul este perfectibil. Şi putem, dacă vrem, la fiecare lucru putem să găsim argumente şi pro şi argumente contra. Esenţial este să luăm acele măsuri care, acolo unde au fost anumite lucruri care au nemulţumit sau care pot fi făcute mai bine, să avem puterea să modificăm. Nu voi spune acum ceea ce modific. Doar că săptămâna aceasta tot ceea ce avem de modificat sau ceea ce va rămâne de modificat vom avea în vedere şi vom avea o discuţie în coaliţie”, a răspus premierul, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD, la întrebarea dacă OUG 114 este o realizare a programului de guvernare.

Declarația premierului vine la scurt timp după ce și liderul PSD a anunțat că OUG 114 va suferi modificări. Cei de la PNL solicită, de mai bine de două luni, ca această ordonanță să fie abrogată.

În fine, tot astăzi, am stabilit strategia de luptă contra OUG 114 care intră în dezbaterea Camerei Deputaților după ce coaliția majoritară PSD-ALDE a refuzat să o dezbată în Senat și a tras de timp, astfel încât să fie adoptată tacit la Senat. Pregătim în fiecare comisie de specialitate poziția astfel încât să putem să obținem aviz negativ, ba chiar trecerea amendamentului principal, și anume, transformarea din legea de adoptare a OUG 114 în legea de respingere a OUG 114 . Vom susține abrogarea pe rând a fiecărui articol din OUG114. De asemenea, suntem pregătiți ca în cazul în care nu reușim respingerea în plenul Camerei Deputaților, să atacăm la CCR eventuala lege de aprobare a OUG 114. Văd în schimb, în ultima vreme, că inclusiv cei din coaliția majoritară dau semne că înțeleg nenorocirea pe care au provocat-o prin intermediul OUG 114 și că încep să realizeze consecințele profund negative asupra economiei românești pe care le au reglementările din OUG 114. Îi avertizez, în schimb, să nu se apuce să modifice tot prin OUG, OUG 114. Ordonanța este în dezbaterea Parlamentului. Orice modificare la Ordonanța 114 trebuie adusă în dezbaterea parlamentară, iar singura soluție cu adevărat pozitivă pentru România în privința Ordonanței 114 este respingerea ei de către Camera Deputaților”, a declarat luni președintele PNL Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.