Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Foto: Reportaj – Cum a fost la summitul PPE organizat de PNL – Ce mesaje a transmis Iohanis! Ce nu s-a văzut la televizor

Ziua de sâmbătă, 16 martie, a fost una importantă pentru liberalii din România, dar și pentru toți liderii Partidului Popular European, care au venit la București să transmită un mesaj de unitate, de dreapta în Europa, să marcheze debutul campaniei electorale, neoficiale, pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai.

La Romexpo, în București, de la primele ore ale dimineții soseau delegații din toate colțurile țării, agitație mare. Ca de obicei, din faimosul chioșc, fumul și mirosul de mici se simțeau încă de la ora 08.00. Se pare că foamea nu ține cont de politică sau poate…că și europenii sosiți la București trebuie neapărat să știe de tradițiile românești, de faimoșii mici sau cum li se mai spune prin presa din afară ”the smalls”.

Se formaseră niște cozi pentru ca fiecare să își primească badge-ul, după care să treacă de filtrul de securitate, ca mai apoi să își ocupe locul în sală. Prezența a fost una numeroasă. Inclusiv liberalii din Mehedinți au avut delegați: viceprimarul Cîrjan, secretarul Mărculescu, liderul consilierilor județeni Stela Firu și, evident, președintele Virgil Popescu, dar și alții.

Discursurile liderilor liberali locali, dar și cele ale liderilor europeni au înglobat Europa, România, dar în mod special lupta împotriva socialismului. În sală, pe lângă vânzoleala specifică unui eveniment de o asemenea amploare, în care fiecare se saluta cu fiecare, sau se revedeau după o lungă perioadă, atmosfera era una pozitivă. Doar câțiva se mai plângeau de somn sau de frig.

Unul dintre cele mai vibrante discursuri a fost cel al liderului spaniol Lopez care a transmis că diaspora românească este foarte apreciată în Spania, pentru că i-au ajutat să ajungă mai departe. Și, totodată, a făcut o mențiune la protestul de vineri, când mii de români au cerut autostrăzi. Spaniolul a spus că în țara lui cetățenii protestează că se contruiesc prea multe autostrăzi, în timp ce la noi nu, iar asta este chiar RIDICOL.

Un alt moment plin de fast și așteptat cu emoție, entuziasm și aplauze la scenă deschisă a fost sosirea președintelui Klaus Iohannis, care la propriu a făcut o baie de mulțime.

”Dragii mei, Mă bucur nespus de mult și sunt emoționat să vă revăd în număr așa de mare și așa de entuziaști! Dragi prieteni europeni, Bine ați venit în rândul nostru! Sunteți într-o țară europeană, sunteți într-o țară pro-europeană, și ne bucurăm că sunteți alături de noi! O atmosferă excelentă, oameni hotărâți, cu prieteni buni. Ce ne trebuie mai mult? Ne trebuie votul românilor și îl vom avea! Dragi prieteni, Alegerile pentru Parlamentul European din acest an sunt, de aceea, mult mai importante decât anii trecuți. Europa nu se poate întoarce în timp! Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să dăm startul unei noi ere de prosperitate și siguranță. Partidul Popular European are capacitatea de a juca în continuare rolul de principală forță politică vizionară la nivelul instituțiilor europene. Și pentru ca România să conteze în luarea celor mai bune decizii, care să îmbunătățească viața de zi cu zi a oamenilor, este vital să avem o puternică reprezentare în cea mai puternică familie europeană, Partidul Popular European. Partidul Național Liberal are o vocație europeană și are tradiția apărării democrației românești încă de la înființarea sa, și așa va rămâne! Dragi liberali, nu uitați niciun moment prețioasa moștenire pe care ați primit-o de la cei care au plătit de multe ori cu viața dragostea lor pentru România! Dragii mei, Chiar dacă nu este perfect, proiectul european ne-a oferit cea mai lungă perioadă de prosperitate și pace în Europa. Și, din responsabilitate față de generațiile viitoare, trebuie să ne mobilizăm și să punem laolaltă toate resursele de credință, de inteligență și de energie de care dispunem pentru a-l duce mai departe. Aceasta nu este o sarcină pe care să o îndeplinească doar aleșii sau reprezentanții noștri, nu este nici datoria exclusivă a șefilor de stat și de guvern, ci este poate cea mai importantă probă de solidaritate pe care suntem datori să o dăm cu toții – cetățeni și politicieni – zi de zi. Și asta vom face”, le-a transmis președintele Klaus Iohannis.

La prezentarea listei candidaților PNL la alegerile europarlamentare, care s-a făcut la scenă deschisă, lui Rareș Bogdan i s-au umezit ochii. Nu știm dacă a fost teatral sau un gest sincer, dar reacția sălii a fost elocventă: l-au aplaudat.

S-au transmis laude, mesaje, atacuri la adresa opozanților politice, s-au făcut multe fotografii și membrii PNL sau simpatizanții au plecat spre casele lor, poate, cu însuflețirea că Dragnea și ai lui nu au putut să le ia chiar totul, că mai există o șansă ca România să ”fie în primul rând” în Europa.

Șa summit-ul PPE de la București au participat peste 3000 de primari și aleși locali ai PNL, președintele PNL, Ludovic Orban, candidații PNL la alegerile europarlamentare și președintele României, Klaus Iohannis, vor fi alături de candidatul PPE la funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.