Trotinetele electrice au fost interzise în zonele pietonale, ca urmare a accidentelor petrecute în ultima perioadă. Această hotărâre s-a luat în ședința de consiliu local din luna iulie a anului 2021, iar în cazul nerespectării hotărârii de consiliu local, posesorii trotinetelor vor fi sancționați cu până la 1.000 de lei.
„În primă fază, poliția locală va acorda avertisment scris, urmând să aplice și sancțiuni pecuniare ulterior. Scopul nu este acela de a sancționa contravențional, ci de a determina proprietarii trotinetelor electrice să conștientize pericolul la care pot supune cetățenii. În acest caz, amenda contravențională va fi de la 500 la 1.000 de lei.”, a declarat Luria Mărțuică, purtător de cuvânt al Poliției Locale Drobeta-Turnu-Severin
Astfel, municipiul Drobeta-Turnu-Severin este primul oraș din România care a adoptat această măsură pentru a reduce numărul de accidente dintre pietoni și trotinetele electrice.