Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Accident grav în Mehedinți, cu cinci victime

Două autoturisme s-au ciocnit vineri dimineață pe DN 6, la ieșire din localitatea Șimian. Șoferul unui autoturism BMW nu a acordat prioritate la ieșirea de pe un drum lateral, acroșând în plin o Solenza, condusă regulamentar.

Cinci persoane au fost rănite, fiind nevoie și de intervenția descarcerării, pentru patru dintre persoanele implicate. Se efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.

”Un tânăr de 30 de ani din comuna Șimian, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, la intersecția cu DN 6, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din Drobeta Turnu Severin. În urma impactului a rezultat rănirea a cinci persoane, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă”, a precizat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți .

Circulația s-a desfășurat îngreunat, pe un fir, prin dirijare, timp de aproape o oră.

 

1 comentariu la “Accident grav în Mehedinți, cu cinci victime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.