Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Acțiuni desfășurate de pompierii mehedințeni pentru limitarea răspândirii noului coronavirus

În perioada 12-18 octombrie a.c., specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Mehedinți au desfășurat 11 acțiuni, care au constat în 92 de verificări, fiind vizate: 48 de spații comerciale, patru unități de producție cu flux numeros de angajați, 16 instituții publice și 24 de unități de învățământ, unde au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 31 de avertismente și o amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, pompierii mehedințeni au desfășurat, în cooperare cu forțe MAI, patru acțiuni care au vizat 28 de obiective la: două târguri în aer liber, două piețe, 24 de spații comerciale și case de pariuri, unde au fost aplicate 9 avertismente, pentru nerespectarea măsurii de a purta mască.

De asemenea, în ultima săptămână, echipaje operative de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au efectuat 89 de misiuni, dintre care 72 pentru decontaminarea unor ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a autospecialei de transport personal și victime multiple (A.T.P.V.M), iar 17 pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale sau au intrat în izolare  la domiciliu.

Pompierii mehedințeni vor continua acțiunile și în zilele următoare, scopul fiind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV2, dar și responsabilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor individuale de protecție impuse de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.