Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Adeverinţe eliberate de APIA pentru beneficiarii Campaniei 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mehedinţi a comunicat astăzi, 26.03, că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare. Tot astăzi, aceştia au precizat că eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe, plata redistributivă, plata pentru practici, dar şi pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă. 

„Începând cu data de 15 martie 2021, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii ce au depus cereri în cadrul Campaniei 2021, pentru schemele de plată SAPS, pentru plata redistributivă, pentru plata de practici agricole pentru mediu şi climă, precum şi beneficiarii măsurilor 10 şi 13, mediu şi climă.”, susţine Veronica Lungu, purtător de cuvânt al APIA Mehedinţi

Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare, ce au încheiat convenții cu APIA.

„Potrivit acestor convenţii, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA îi va elibera o adeverinţă prin care se certifică faptul că acesta a depus cererea în cadrul Campaniei 2021. De asemenea, prin această adeverinţă, se confirmă că, la data emiterii sale, s-a efectuat controlul administrativ asupra cererii depuse. În urma eliberării adeverinţei, beneficiarii vor primi, din partea instituţiilor bancare, 90% din ceea ce vor trebui să primească, în conformitate cu documentele depuse la APIA.”, a declarat Veronica Lungu, purtător de cuvânt al APIA Mehedinţi

Toate convențiile încheiate vor fi postate pe site-ul instituției, în secțiunea „Convenții, Acorduri, Protocoale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.