Skip to content
Ediția de Astăzi

ANM: Vremea se strică începând de vineri, iar temperaturile scad şi cu 10 grade

Vremea se strică începând de vineri în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturile scad şi cu 10 grade faţă de valorile din zilele anterioare. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar celelalte regiuni vor fi lovite de ploi.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 30 octombrie, vremea se va răci, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii extinse în majoritatea zonelor.

Vântul va sufla tare la munte, cu rafale de 80…90 km/h pe creste, dar se va intensifica local şi temporar şi în celelalte zone, cu viteze mai mari, în general de 55…60 km/h, în sudul Banatului şi în Oltenia, potrivit PSNews.ro

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea pe spaţii mici se va forma ceaţă.

Sâmbătă, 31 octombrie, se face şi mai frig. Valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit la această dată în nord-estul ţării şi în general apropiată de normal în rest, astfel că maximele se vor încadra între 7 grade în nordul Moldovei şi 17 grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei.

Pe parcursul zilei, în Oltenia şi vestul Munteniei cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab, dar în celelalte regiuni vor fi înnorări şi pe arii extinse ploi în general moderate cantitativ. În zona montană, înspecial la altitudini de peste 1500 m, vor fi ninsori şi lapoviţă. Noaptea cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploiizolate.

Vântul va continua să sufle tare la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste şi va avea intensificări locale şi temporare şi în celelalte zone, cu viteze mai mari, de 55…65 km/h, în regiunile sud-vestice şi pe litoral.Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade în sud-vestul Olteniei. Pe spaţii mici dimineaţa şi cu caracter local în cursul nopţii se va forma ceaţă.

Duminică, în prima zi a lunii noiembrie, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii noiembrie, iar noaptea vremea va fi relativ rece în majoritatea zonelor. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în extremitatea de est. În regiunile estice, vor fi înnorări, pe alocuri va ploua, iar vântul va avea intensificări, mai ales pe parcursul zilei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iarvântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pealocuri se va semnala ceaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.