Skip to content
Recent Social

Atenție!!!! Ministrul Sănătății: Suntem în pragul unei epidemii de gripă! Au murit 20 de persoane!

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea anunță că este posibil să declare stare de epidemie de gripă, după ce duminică seara, 20 ianuarie, numărul persoanelor care au murit din această cauză a ajuns la 20.

Dreptul urmare ministrul Sănătății a făcut un apel și către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândiri virusului gripal:

  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori si personalul medical;
  • Continuarea vaccinării antigripale

În funcție de situația epidemiologică din fiecare zonă, unitățile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special in secțiile cu risc crescut.

Numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare față de 2018.

Săptămâna trecută s-au înregistrat 1.155 cazuri de gripă clinică, față de 80 cazuri în 2018 în aceeași perioadă a anului trecut.

Cea mai eficientă metodă de a evita îmbolnăvirea este vaccinarea.

În acest sezon, Ministerul Sănătății a achiziționat 1.300.000 de doze si până în acest moment au fost vaccinate prin cabinetele medicilor de familie 1.244.299 de persoane din categoriile de risc, care beneficiază de vaccinare gratuită. Restul de 55.701 vaccinuri se afla în cabinetele medicilor de familie, sau în stocul DSP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.