Skip to content
Recent Social

Bursele pentru învățământul profesional ar putea crește de la 200 la 300 lei

Bursele pentru învățământul profesional cresc de la 200 la 300 lei, după ce proiectul de lege în acest sens a fost adoptat tacit de Camera Deputaților.

Camera Deputatilor a adoptat tacit proiectul de lege al cărui inițiator sunt referitor la creșterea cuantumului bursei pentru elevii din învățământul profesional și dual, de la 200 la 300 de lei. Proiectul adoptat ieri de Camera Deputatilor mai prevede o creștere anuală cu 150 lei a cuantumului burselor profesionale, începând din anul 2020, urmând sa ajungă la 900 de lei, sau echivalentul a 200 de euro”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.

Liderul liberal susține că proiectul de lege este similar modelului german.

Practic, proiectul de lege al PNL este similar modelului german, unde elevii au fost atrași sa urmeze cursurile invatamantului profesional și dual, prin oferirea de burse consistente. Unul din patru tineri este șomer, iar 16 la suta dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani nu urmează nici o unitate de invatamant. România se confrunta cu o acută criza a forței de munca calificata, ceea ce generează mari probleme angajatorilor. Din păcate, PSDragnea s-a opus acestui proiect, după ce, prin scăderea orelor de practica, a “distrus” și nerecunoașterea diplomelor la nivel european. Proiectul merge acum in Senat, for decizional. PNL susține ca prioritate revigorarea invatamantului profesional și tehnic pus pe butuci de PSDragnea!”, a mai declarat Florin Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.