Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Parlamentarii liberali la raport: Cetățenii trebuie să beneficieze cu mai multă ușurință de asistență medicală

Vineri, 2 aprilie, la sediul Partidului Național Liberal Mehedinți, a avut loc o conferință de presă la care au participat parlamentarii mehedințeni Stela Firu și Dumitru Mărculescu.

„Noi, parlamentarii liberali, ne dorim ca cetățenii să afle despre activitatea noastră și să știe ca ne ținem de promisiuni. Pentru perioada aceasta, tema discuției este contractul-cadru, ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate. Acest contract trebuie negociat cu asociațiile profesionale și cele implicate în sistemul medical din România. Este esențial ca sistemul medical să funcționeze, iar cetățenii trebuie să beneficieze cu mai multă ușurință de asistență medicală.”, a declarat Stela Firu, senator PNL Mehedinți

În urma întâlnirii dintre Colegiul Medicilor din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reprezentanții medicilor din România s-au declarat nemulțumiți cu privire la timpul acordat de Casa de Asigurări de Sănătate, pentru negocierea și îmbunătățirea contractului-cadru.

Conform datelor puse la dispoziție de către Colegiul Medicilor din România, peste 50% din medici sunt doar în București, mai precis, aproape 29.000 de medici sunt în București, Iași, Cluj și Timiș. Totodată, în 680 de localități din România nu există un medic de familie.

„Toate aceste date sunt îngrijorătoare. Ca atare, trebuie să înțelegem de ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să acorde un timp suficient pentru discuțiile privitoare la contractul-cadru, toate aceste demersuri fiind în sprijinul cetățenilor din localitățile descoperite din punct de vedere medical.” a mai adăugat Stela Firu, senator PNL Mehedinți

Senatorul mehedințean, Stela Firu, susține demersul Colegiului Medicilor din România și al Asociației Medicilor de Familie. Totodată, aceasta a solicitat, comisiei de sănătate din Senatul României, prezența președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cât și a ministrului Sănătății – Vlad Voiculescu, marți, în data de 6 aprilie, la ora 10:30.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul Dumitru Mărculescu, a transmis un punct de vedere referitor la evenimentele petrecute în ultima perioadă.

„Afirm din capul locului că Partidul Național Liberal susține, va susține și respectă exercitarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenilor. Este cât se poate de firesc, într-o societate democratică, să fie garantat dreptul de a protesta, dar numai cu respectarea moralității, legislației în vigoare, dar și a regulilor de conduită.”, a declarat Dumitru Mărculescu, deputat PNL Mehedinți

Totodată, acesta își dorește ca oamenii să conștientizeze că pandemia nu a fost dorită de nimeni, și face apel atât la unitate, cât și la respectarea normelor sanitare.

„Nu cred că există vreun Guvern sau vreo autoritate care să-și dorească să țină lumea închisă în casă, iar economiile țărilor din care fac parte, să scadă. Este o situație reală, căreia trebuie să-i facem față împreună, respectând, în același timp, regulile impuse. Doar vaccinarea și respectarea regulilor ne pot conduce către rezolvarea acestor probleme.”, a mai adăugat Dumitru Mărculescu, deputat PNL Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.