Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: 11.978 de cazuri de persoane infectate – 675 de morți

Până miercuri, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).Din păcate au decedat 657 de persoane.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate și în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 247 de pacienți, iar pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.042 de persoane. Alte 22.690 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 166.993 teste, acestea includ și testele raportate în data de 28.04.2020 după ora 13:00.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 497 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.318 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.005.343 de lei. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.228 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 172 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.