Skip to content
Focus

Europa ar putea avea anul acesta primul vaccin împotriva COVID-19

Autorităţile de reglementare europene ar putea aproba anul acesta primul vaccin împotriva COVID-19, în contextul rezultatelor promiţătoare anunţate de mai multe companii farmaceutice, anunţă un oficial din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului.

Ne pregătim de această posibilitate; noi, autorităţile de reglementare, trebuie să fim pregătite„, a declarat marţi Marco Cavaleri, directorul Departamentului de boli infecţioase şi vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului, scrie mediafax.ro. „Va trebui să vedem dacă aceste date vor fi suficiente pentru a permite orice fel de aprobare până la sfârşitul anului 2020„, a precizat Cavaleri, într-un interviu acordat agenţiei de presă Bloomberg, potrivit PSNews.ro

Agenţia Europeană a Medicamentului va iniţia din toamnă procedurile de examinare, împreună cu producătorii. Rezultatele testelor, datele de producţie şi deciziile clinice vor fi evaluate de autorităţile de reglementare în timp real, pentru accelerarea procedurilor de aprobare. Abordarea va permite aprobarea oficială a oricărui vaccin eficient în doar câteva zile, a precizat Cavaleri.

Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca au anunţat luni rezultate favorabile ale unui vaccin experimental anti-Covid-19. Date pozitive au fost anunţate şi de companiile Pfizer Inc. şi BioNTech SE, precum şi de grupul chinez CanSino Biologics.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.