Primarul Marius Screciu a anunțat că pentru reabilitarea Grădiniței nr.19 se vor folosi fonduri europene.
”Sistemul educațional are nevoie de investiții pentru modernizare, astfel încât să le putem asigura copiilor condiții optime de studiu și dezvoltare. Am demarat în acest sens Proiectul de Reabilitare a Grădiniței/Creșei nr. 19 din Drobeta Turnu Severin, pe fonduri europene. Se vor realiza lucrări de izolare termică a pereților exteriori, vom schimba ferestrele și ușile, vom înlocui tâmplăria exterioară și vom monta panouri solare și fotovoltaice”, a anunțat Marius Screciu.
Edilul a precizat că va fi înlocuită total instalația electrică și va fi montată o centrală termică pe gaz.
”Investiția are ca scop îmbunătățirea consumului de energie pentru încălzire, iar valoarea ei depășește 2.200.000 lei. Infrastructura educațională este esențială pentru dezvoltarea educației timpurie a copiilor, de aceea este necesar să sprijinim activitățile unităților de învățământ”, a mai declarat primarul Severinului.