Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Judeţul Mehedinţi sub Cod Portocaliu de ploi torențiale

Potrivit avertizărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie, judeţul Mehedinţi se află, începând de azi, până mâine, la ora 06.00, sub avertizarea meteorologică de COD PORTOCALIU, care vizează cantități de apă ce vor depăși, local, 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Totodată, începând cu ora 14.00, va intra în vigoare o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate COD PORTOCALIU, valabilă până marţi, 04 iunie, ora 23.59, care vizează creşteri de debite pe râurile Desnăţui, Drincea şi Motru.

Pentru gestionarea posibilelor efecte, la sediul ISU Mehedinţi rămâne activată grupa operativă a inspectoratului, fiind operaţionalizat şi Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor teritoriale MAI, precum și angajați ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

De asemenea, la nivelul subunităţilor au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât pompierii sunt pregătiţi să asigure în cel mai scurt timp intervenţiile pentru limitarea efectelor produse de situaţiile de urgenţă, forţele de intervenţie fiind suplimentate la nevoie.

În situația manifestării vântului puternic și a căderilor de grindină, ISU Mehedinți recomandă populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care au putea fi doborâți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.