Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo: Cum va fi vremea în weekend

În timp ce în jumătatea de nord-vest a ţării vremea se strică sâmbătă, 24 octombrie, în sud temperaturile vor fi în continuare ridicate.

Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie(ANM), în restul teritoriului, dimineaţa, pe alocuri va fi ceaţă în zonele joase, iar înnorări temporare şi izolat ploi slabe vor fi mai ales spre seară şi în cursul nopţii, cu precădere în Moldova, Oltenia şi vestul şi nordul Munteniei, potrivit PSNews.ro

Local se vor acumula cantităţi de apă de peste 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 14…16 grade în Maramureş, Transilvania şi Dealurile de Vest şi 24 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime, mult peste normele perioadei, vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade.

Duminică, 25 octombrie, vremea va deveni normală termic în majoritatea regiunilor şi doar în sud-est încă va fi caldă. Astfel, temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, se vor încadra între 12…13 grade în zona subcarpatică din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 20 de grade în Dobrogea. Temperaturile minime, cuprinse între 7 şi 17 grade, se vor situa în continuare cu mult peste normele perioadei. Cerul va avea înnorări şi va ploua temporar în cea mai mare parte a ţării, iar local se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi, temporar, în regiunile sud – sud-estice.

Luni, 26 octombrie, precipitaţiile se domolesc, dar temperaturile rămîn scăzute, aproape de normalul perioadei, în majoritatea regiunilor. În cursul zilei, vor mai fi înnorări şi, îndeosebi în regiunile estice, va mai ploua. Noaptea, cerul va deveni variabil, ploi slabe vor mai fi doar izolat, în nord-estul extrem, dar în zonele joase de relief, pe alocuri, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în regiunile sudice – sud- vestice, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 12 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.