Skip to content
Ediția de astăzi Lifestyle

Programul Tezaur Uman Viu – Se lansează sesiunea pentru anul 2021

Ministerul Culturii anunță lansarea celei de-a noua sesiuni de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului de TEZAUR UMAN VIU, începând de joi, 15 aprilie 2021.

Dosarele de candidatură vor fi întocmite în concordanță cu solicitările din Regulament şi vor fi transmise până la data de 31 mai (data poştei – în cazul trimiterii sau, în cazul depunerii personale, data primirii la Registratura Ministerului Culturii), la sediul Ministerului Culturii din B-dul Unirii nr. 22, 030833, sector 3, București – în atenția Secretarului Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Verificarea integralității și eligibilității dosarelor de candidatură va avea loc în intervalul 1 – 7 iunie, iar evaluarea dosarelor de candidatură de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial în perioada 8 iunie – 1 septembrie, anul curent. Rezultatul final va fi anunțat oficial în data de 6 septembrie 2021.

Tezaur Uman Viu este unul dintre programele Ministerului Culturii care a căpătat în timp și o componentă afectivă, dincolo de rolul său de conștientizare a valorii și de recunoaștere a transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte. Mă bucur că, azi, anunțăm cea de-a noua sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului și sunt convins că, astfel, punem încă o cărămidă la inițiativa UNESCO, cea care a stat la baza acestui program, pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Excelența merită apreciere și recunoaștere!”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU aprobat prin OMC nr. 2893/ 14.04.2021 are câteva modificări față de cel precedent.

Astfel, persoanele ale căror dosare de candidatură au fost respinse într-o sesiune a Programului TEZAUR UMAN VIU, datorită neîndeplinirii criteriilor prevăzute la Art. 4, alin. (1), (2), (4), pot relua procedura doar după o perioadă de 2 ani de la respectiva sesiune. În acest caz, referatul întocmit de specialistul în domeniul patrimoniului cultural imaterial va conține (și) explicații privind dinamica gradului de îndeplinire a criteriilor de candidatură.

La titlul de TEZAUR UMAN VIU nu pot candida persoane care au urmat o formă de învăţământ teoretic, vocaţional și tehnologic în domeniul pentru care solicitantul aplică.

De asemenea, la titlul de TEZAUR UMAN VIU pot candida persoane care, în momentul depunerii candidaturii, au o experiență de minimum 25 de ani în domeniul pentru care candidează.

Domeniile de activitate ce vor fi avute în vedere următoarele: prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, prelucrarea metalelor, prelucrarea fibrelor și firelor textile, prelucrarea pieilor și blănurilor, prelucrarea osului și cerii, prelucrarea cornului și osului, boștinărit, lumănărit, instalații de captare a apei potabile, măcinat cereale, zdrobire și presarea semințelor (teascuri), uscat și afumat fructe (prune, perje, mere), cazanul de țuică, dârstele, pive, vâltori, șteampuri, alimentație, ocupații, cunoștințe despre om și natură, portul, spiritualitate și alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.

Dosarul de candidatură la titlul de TEZAUR UMAN VIU va conţine:

a) recomandare din partea comunităţii;

b) referat întocmit de către un specialist în domeniile patrimoniului cultural imaterial pentru care se depune candidatura;

c) notă biografică, conform Anexei care este parte integrantă din prezentul regulament;

d) documente/materiale (fotografii, CD-uri, DVD-uri, materiale vizuale pe suport digital sau fotografic etc.) care să demonstreze activitatea persoanei candidate la titlu;

e) declaraţie pe proprie răspundere a candidatului privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Nota Biografică;

f) acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii titlului de TEZAUR UMAN VIU;

g) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

h) declaraţie pe proprie răspundere a persoanei/ instituției deponente privind autenticitatea și veridicitatea informaţiilor cuprinse în Dosarul de candidatura, precum și respectarea prevederilor art. 326 din Codul Penal privind Falsul în declarații și înscrisuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.