Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

S-a întrunit în prima ședință pe acest an Colegiul Prefectural al județului Mehedinți

Colegiul Prefectural al Judeţului Mehedinți s-a reunit ȋn ședinţă ordinară marți, 28 ianuarie 2020, sub conducerea prefectului Cristinel Pavel.

”În ședința Colegiului Prefectural de astăzi au fost abordate două teme, un subiect pe care l-a prezentat șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Mehedinți, într-un material amplu și tratat foarte bine, unde s-au prezentat indicatorii economico-financiari ai județului nostru și activitatea pe 2019. La punctul doi al ordinii de zi, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Mehedinți ne-a prezentat o informare referitoare la activitatea instituției în anul 2019”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a prezentat raportul privind activitatea desfășurată în anul 2019. S-au făcut precizări despre măsurile întreprinse pentru realizarea principalilor indicatori privind activitatea de colectare a creanțelor, metode și practici de evaziune fiscală identificate, precum și rezultatele acțiunilor de control, S-a prezentat, totodată, și o analiză a bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ teritoriale la finele anului 2019.

Și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Mehedinți a prezentat o informare privind activitatea desfășurată în anul 2019. Directorul OJFIR Mehedinți a precizat că, prin activitatea desfăşurată la nivelul Compartimentelor Implementare, s-au instrumentat peste 250 cereri de plată și s-au avizat pentru plată sume în valoare de aproximativ 2.500.000 euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.