Sunt în continuare mehedințeni care sunt sancționați de poliție pentru că nu respectă restricțiile impuse în această perioadă, astfel că amenzile depășesc în ultimele 24 de ore suma de 400.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, echipe mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, poliție de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat misiuni în sistem integrat pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Mehedinți cu persoane care revin din afara granițelor țării.
Peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți au participat la 575 misiuni pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID 19. Astfel, polițiștii au verificat modul de de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.306 persoane. Ca urmare a acțiunilor desfășurate au fost aplicate 176 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de peste 420.000 lei.
Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 168 de locații, unde se află 425 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră. Polițiștii locali au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 3/ 2020 în valoare de 6.600 lei.
În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 304 persoane se află în carantină, iar 2.301 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.