Skip to content
Recent

Tăriceanu: Statul de drept este sub asediul sistemului paralel de putere

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, pe Facebook, că statul de drept este sub asediul sistemului paralel de putere, afirmând că România a cunoscut un regres ”uriaş” în privinţa respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, faţă de primii ani de după 1990.

„(…) statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere. Majoritatea românilor văd cu îngrijorare că România a cunoscut un regres uriaş în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv faţă de primii ani de după 1990, când o serie de instituţii de forţă nu se reformaseră încă”, a scris preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că primeşte zilnic sesizări din partea unor cetăţeni care condamnă încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor. Preşedintele Senatului a susţinut că apar noi dovezi legate de încercările de denaturare a procesului democratic de către statul paralel.

„Sunt multe semne de întrebare legate de încercarea de influenţare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2009, atunci când şefi ai instituţiilor de forţă stăteau la masă cu oameni politici. Avem şi certitudini legate de abuzuri ale statului paralel împotriva oamenilor politici, în încercarea de a influenţa momente electorale cheie. Un astfel de moment a fost în 2014, atunci când a existat un mandat de supraveghere pe numele mai multor politicieni, printre care m-am numărat”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu a afirmat că oameni „de la vârful instituţiilor de forţă, unde coruptia iese la suprafaţă într-o dimensiune uriaşă” refuză să se supună oricărui fel de control democratic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.