Prim-ministrul Viorica Dăncilă și-a luat un fost jurnalist ca purtător de cuvânt.
Astfel, este vorba despre cel care a lucrat în presă inclusiv ca realizator la televiziunea de știri B1 TV. Ne referim la fostul ziarist Nelu Vasile Barbu (foto jos; sursa: revistatango.ro), numit consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial.
El a confirmat luni pentru Mediafax că va fi purtător de cuvânt al cabinetului Dăncilă.
Nelu Barbu a fost în ultima perioadă jurnalist al Gândul.info. Anterior, el lucrase ca prezentator la B1 Tv (2011-2017), editor voce şi prezentator meteo la Antena 3 (2005-2011).