Skip to content
VIDEO

Șerban Nicolae, PRIMA reacție de după plecarea din Comisia SIPA EXCLUSIV

Cea mai recentă ediție a interviurilor video PSnews.ro l-a avut drept invitat pe senatorul PSD, Șerban Nicolae.

În prima parte a discuției, parlamentarul a vorbit în principal despre înlocuirea sa de la conducerea Comisiei de anchetă pentru clarificarea aspectelor ce țin Arhiva SIPA, cu senatorul PSD Viorel Salan.

”Eu am dat vestea. A fost la solicitarea mea, am discutat și cu președintele partidului și cu colegii parlamentari. Am constatat că anul trecut s-au suprapus două activități importante, respectiv dezbaterile la proiectele de lege privind justiția și activitatea Comisiei SIPA. Fiind direct implicat și din procedura de legiferare, probabil a observat și opinia publică ce interesează subiectul Arhiva SIPA, că în luna decembrie nu am mai avut practic niciun fel de activitate, neputând să găsesc intervalul de timp pentru așa ceva. Și atunci am spus: <<Domnule, o să vină Legile Justiției înapoi, mai sunt cele privind implementarea directivei europene și a deciziilor Curții Constituționale în materie penală, nu mai am când să mai fac și activitatea de lider de grup și activitatea de legiferare pe aceste domenii foarte specifice, foarte profesionalizate, de aceea am propus și colegii au fost de acord, să fiu înlocuit>>”, a declarat Șerban Nicolae pentru PSNEWS.RO.

Cât despre înlocuitorul său, domnul Viorel Salan, senatorul Șerban Nicolae a avut numai cuvinte de laudă, susținând că însuși el l-a propus pentru veni la șefia Comisiei SIPA.

Înlocuitorul meu este un senator de Hunedoara, domnul Viorel Salan. Este un om cu o bogată experiență profesională. Este la primul mandat de parlamentar, nu este un om care să fi avut foarte multă expunere publică și să fie cunsocut ca atare, dar este un om foarte riguros. Provine din Jandarmerie, este fost jandarm, comandantul Inspectoratului de Jandarmi a județului Hunedoara, a fost, la un moment dat, chiar și adjunct al inspectorului-șef al Jnadarmeriei Române. Eu m-am gândit la mai multe variante și am decis să îl propun pe domnul Salan”, ne-a dezvăluit senatorul.

Înregistrarea este disponibilă de la început până la momentul 11:18:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.