Skip to content
Ediția de astăzi

Guvernul își angajează răspunderea astăzi pe buget și pe modificările la OUG 114

Cele doua camere ale Parlamentului se reunesc luni, de la ora 16.00, în ședință comună pentru că Guvernul își angajează răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020, pe Legea privind bugetul asigurărilor sociale şi pe legea care corectează prevederile OUG 114/2018.

Până luni, 23 decembrie, la ora 10.00 parlamentarii au putut depune amendamente, iar de la ora 12.00 cei de la Guvern se reunesc în ședință pentru a vedea dacă iau în considerare amendamentele.

Liberalii susțin că bugetul pe 2020 este adoptat prin angajarea răspunderii pentru că trebuie să fie adoptat până la sfârșitul anului și nu mai este timp pentru a trece prin procedura parlamentară clasică.

Cei de la PSD au criticat decizia celor de la PNL și au anunțat că vor depune mai multe amendamente:

1. Creşterea pensiei minime, pe care PNL vrea să o îngheţe în 2020.

2. Creşterea salariilor din Învăţământ, conform prevederilor legale pe care PNL vrea să le abroge.

3. Asigurarea pragurilor minime de finanţare pentru comunităţile locale, pe care PNL vrea să le desfiinţeze, condamnând jumătate din populaţie la subfinanţare.

4. Asigurarea finanţării spitalelor, pe care PNL vrea să o taie cu aproape 40%.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Dacă Guvernul nu a fost demis,  proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.