Skip to content
Ediția de astăzi Recent

AJOFM Mehedinți: Absolvenții 2018 pot beneficia de indemnizație de șomaj

 

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar sau universitar din promoţia 2018 trebuie să se înscrie în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi ca șomer neindemnizat, într-o primă fază, în termen de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii studiilor. Termenul de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii studiilor este termen de decădere din drepturi.

Dacă termenul de 60 de zile calendaristice nu este respectat, prin neprezentare sau prezentare după acest termen pentru a fi înregistraţi ca şomeri neindemnizaţi, absolvenţii instituţiilor de învăţământ pierd dreptul de a mai primi ulterior indemnizaţia de şomaj.

AJOFM Mehedinti atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2018, indiferent dacă promoveaza sau nu examenul de bacalaureat, sau dacă nu participă la examenul de bacalaureat, că termenul de 60 de zile calendaristice a început cu data de 26 mai 2018 (conform Ordinului nr 3382 / 24.02.2017 al ministrului Educației Naționale privind structura anului şcolar 2017-2018, pentru clasele terminale din învățământul liceal anul scolar s-a încheiat în data de 25 mai 2018), ultima zi de înregistrare fiind 24 iulie 2018.

Elevii care nu au situația școlară încheiată la unele discipline, se pot înregistra în evidențele AJOFM Mehedinti în termen de 60 de zile calendaristice de la data promovării examenelor de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Adeverinţa de absolvire a claselor terminale trebuie să conţină precizarea exactă a datei absolvirii cursurilor (zi, lună, an).

Actele necesare fiecărui absolvent ai institutiilor de învăţământ pentru depunerea dosarului de şomer neindemnizat sunt :

– cartea de identitate, original şi copie xerox;

– certificatul de naştere, original şi copie xerox;

– adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea “APT MUNCĂ” sau “CLINIC SANATOS”;

– diplomă, certificat de studii, adeverinţă, după caz, eliberată, în condiţiile legii, de una din instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii, original şi copie xerox ;

– adeverinta de venit de la administratia financiara;

– dosar cu şină .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.