Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Alegeri în Marea Britanie – Vor fi afectații românii care trăiesc acolo?

Britanicii sunt chemați joi, 12 decembrie, la urne după ce premierul a convocat alegeri anticipate în urma neînțelegerilor cu privire la Brexit.

Care este miza alegerilor de astăzi? Boris Johnson, liderul conservatorilor speră să obţină o majoritate netă pentru a pune în aplicare acordul asupra Brexit negociat cu Bruxelles-ul. Pe partea ”opusă” laburistul Jeremy Corbyn promite să organizeze, în caz de victorie, un nou referendum asupra Brexit.

Britanicii se pare că ies în număr mare la vot, la unele secții de votare fiind deja cozi.

Premierul britanic declara recent că,  în caz de Brexit, nu își dorește ca românii să plece.

Administrația Prezidențială a publicat repere ale mandatului cu care președintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, în perioada 12-13 decembrie. În privința procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, președintele Iohannis va susține încheierea „unui parteneriat viitor ambițios” între UE și Regatul Unit, care să reflecte ”valorile și interesele comune”.

În acest context, Klaus Iohannis va pleda pentru menținerea unității la nivelul Uniunii Europene în format de 27, ”pentru a avea o voce unitară și coerentă” în cadrul negocierilor privind relațiile viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.