Skip to content
Ediția de astăzi

Avertizare meteo de precipitații mixte pentru toată țara

 Meteorologii anunță că începând de vineri, 29 ianuarie, de la ora 18.00, până sâmbătă, 30 ianuarie, la ora 10.00 în toată țara vor fi precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului.

Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada.

Meteorologii mai anunță că astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică (31 ianuarie), precum și în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.