Skip to content
Ediția de Astăzi

Ciolacu: PSD nu susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că partidul său nu susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi că senatorii săi vor respinge proiectul în camera decizională.

PSD NU susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc! PSD va vota împotriva acestui proiect de lege și îl va respinge URGENT la Senat, care e cameră decizională. De altfel, PSD a votat împotrivă și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Acest proiect are NUMAI rapoarte de respingere și avize NEGATIVE. Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi cu raport de RESPINGERE”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Şeful social-democraţilor consideră că reprezentanţii PNL sunt vinovaţi pentru adoptarea tacită a proiectului în Camera Deputaţilor.

Mai mult, GUVERNUL a dat răspuns și a trimis PUNCT DE VEDERE după mai bine de două luni de când i-a fost solicitat, după ce se împlinise deja termenul de adoptare tacită! Mai mult, Comisia pentru Administrație condusă de PNL a avut nevoie de 3 săptămâni ca să dea un raport pentru această lege. Mai mult, Biroul Permanent al Camerei a atenționat Comisia de Administrație printr-o adresă că se împlinește termenul de adoptare tacită și că trebuie să facă ceva. Deși reprezentanții PNL mimează acum naționalismul, chiar ei sunt vinovați pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege. Pentru că au venit infectați în Parlament și nu am putut ține ședințe fix în perioada în care s-a împlinit termenul de adoptare tacită pentru această lege”, a mai scris Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.