Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: 13.837 de cazuri de persoane infectate – 72 din Mehedinți – 827 decese

Până marți, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 72 în Mehedinți. Din păcate au decedat 827 de persoane.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate și în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți, iar pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.  Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 526 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea
combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.709 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.260 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 187 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.