Skip to content
Spot

Coronavirus: Noi restricţii anti-COVID

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat Raed Arafat au anunţat noi restricţii anti-COVID, la finalul reuniunii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care s-a desfăşurat la Palatul Victoria.

Ministrul Sănătății a declarat că evoluția epidemiei de coronavirus impune noi reguli și restricții: „În toată această perioadă, evoluţia şi analiza au înţeles că unii dintre noi nu au analiza că portul unei măşti ne poate aduce în faţa liniştii, nu a unui aparat de respirat. Regulile trebuie să revină în actualitate. Evaluarea INSP arată o creştere de peste 3 la mia de locuitori în anumite localităţi. S-au luat decizii în această seară. Pentru cetăţenii care vin din ţările cu indice mai ridicat decât al României, se impun reguli: cei care stau 3 zile pot veni cu un test negativ în ultimele 48 de ore. Cei care stau pentru o perioadă mai lungă – carantină 14 zile, cu posibilitatea ca în a 8-a zi să facă un test şi pot ieşi în a 10-a zi din izolare dacă sunt negativi.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat, la finalul reuniunii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), că au fost luate mai multe măsuri, după ce epidemia de coronavirus a scăpat, din nou, de sub control, potrivit PSNews.ro

”Au fost stabilite următoarele aspecte:

toate comitele județene și cel municipal al Bucureștiului se întrunesc în regim de urgență și stabilesc situația epidemiologică și iau toate măsurile prevăzute de hotărârile de Guvern pentru incidența ratei de 1,5 la mie în ultimele 14 zile

– purtarea măștii în spațiile închise, dar și deschise, unde e aglomerație și e nevoie de mască

– carantinarea localităților care depășesc 3 la mie, dar de văzut dacă există focare

– interzicerea nunților, botezurilor unde incidența este de 1,5 la mie

– închiderea restaurantelor unde se depășește 1,5 la mie

– suspendarea activității agenților care nu respectă prevederile timp de cel puțin 30 de zile

– unde avem 1,5 la mie toți agenții economici, instituțiile publice și private să ia în considerare munca de la domiciliu și, unde nu se poate, decalarea programului”, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat din MAI a mai anunţat, luni, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că la nivelul judeţelor Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi cel al municipiului Bucureşti se vor întruni în regim de urgenţă pentru a aplica toate măsurile legale.

Măsurile care vor fi analizate în mod deosebit, dar nu ne limităm numai la aceste măsuri, purtarea măştii în spaţii închise, dar şi cele deschise, în mod deosebit în spatiile publice unde există aglomeraţie, carantinarea localităţilor care depăşesc 3 la mie în ultimele 14 zile luând în considerare dacă în aceste localităţi există focare sau nu. Dacă există răspândire comunitară, atunci luarea în considerare a carantinării acestor localităţi, interzicerea evenimentelor precum nunţi botezuri în zonele care sunt cu incidenţă mai mare de 1,5 în ultimele 14 zile la mia de locuitori, închiderea sau sistarea activităţii restaurantelor în interior în zonele unde depăşesc incidenţa de 1,5. De altfel, astea sunt decizii care au fost luate de Comitetul Naţional şi au fost luate şi prin Hotărâre de Guvern şi solicităm la toate Comitetele Judeţene şi la Comitetul Municipiului Bucureşti să implementeze aceste măsuri acolo unde regula o impune, a declarat Raed Arafat.

Solicitarea vine în contextul în care în ultimele zile România a cunoscut o creştere constantă a numărului de cazuri, iar pe sistemul sanitar se simte „o presiune”.

Totodată, şeful DSU s-a arătat extrem de îngrijorat de faptul că numărul de cazuri noi cu îmbolnăviri COVID-19 crește în România: „Presiunea pe sistemul medical e una extrem de puternică și importantă. Ieri au fost 94 de cereri de transfer de pacienți în sudul țării. Au fost mai multe cereri de transport aerian din sudul țării. Asta arată că sistemul are un impact serios”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, ministrul Sănătății, a tras un semnal de alarmă și el: „Aceste restricții vin ca urmare a transmiterii în comunitate. Restricțiile pot fi amplificate sau scăzute. Vine luna octombrie cu evenimente religioase pe care trebuie să le gestionăm.”, a spus Nelu Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.