Skip to content
Social

Creșterea pensiilor de la 1 septembrie, cartoful fierbinte din mâna PNL. Cele două scenarii luate în calcul de liberali

Creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, le dă mari bătăi de cap liberalilor, astfel că subiectul continuă să fie intens dezbătut în partid. Surse politice susțin că guvernanții iau în calcul 2 scenarii, însă în niciunul nu e prevăzută creșterea pensiilor cu 40% din toamnă.

Astfel, un prim scenariu se referă la creşterea pensiilor cu doar 5-10% la 1 septembrie, iar dublarea alocaţiilor să fie amânată pentru o dată ulterioară. Se pare că ministrul Cîţu ar fi unul dintre susţinătorii acestei variante, care ar produce pagubele cele mai mici în bugetul deja lovit de criza generată de pandemie, potrivit PSNews.ro

Al doilea scenariu, susținut acum și de Ludovic Orban, prevede o majorare cu 15% a pensiilor la 1 septembrie şi de o creştere de 5% pentru alocaţii. Deși majorarea este inclusă în bugetul consolidat pe 2020, există riscul să existe mari probleme în construcția bugetului, deja afectat de criza cauzată de COVIS-19. Potrivit legii votate anul trecut în Parlament, pensiile ar trebui majorate din septembrie cu 40% în această toamnă, însă o astfel de indexare este imposibilă, având în vedere deficitul bugetar cu care se confruntă România.

Orban: Impactul bugetar (al legii pensiilor – n.r.) este catastrofal

Premierul Ludovic Orban afirmă că nu se teme de moţiunea de cenzură, că nu există motive pentru ca parlamentarii să introducă o moţiune la adresa Guvernului şi că PSD nu are legitimitatea de a face un astfel de demers. El îi acuză pe social-democraţi că ”şi-au băut joc” de pensionari atunci când au promis majorarea pensiilor, susţinând că ”singura aritmetică folosită în legea pensiilor a fost aritmetica electorală”.

Ludovic Orban a spus, referindu-se la legea care prevede majorarea punctului de pensie cu 40 la sută, că dacă în alte ţări europene un politican ar promite creşterea veniturilor cu 40% ”nu l-ar crede nimeni, nu l-ar vota nimeni, pentru că toată lumea ar spune că minte”.

”Impactul bugetar (al legii pensiilor – n.r.) este catastrofal. Era foarte greu de susţinut şi fără apariţia crizei economice această creştere de pensii de 40 la sută care a fost scoasă din burtă, numai cu gândirea că în 2020, când a fost programată, este an electoral. Singura aritmetică folosită în această lege a fost aritmetica electorală. Şi-au bătut joc de părinţii şi bunicii noştri, promiţându-le lucruri care nu pot fi realizate”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, într-o emisiune.

El a precizat că Guvernul pe care îl conduce va majora pensiile şi alocaţiile copiilor, arătând că această majorare se va face în funcţie de realitatea economică.

Nu mă tem, am conştiinţa datoriei împlinite, nu există niciun motiv pentru depunerea moţiunii de cenzură, iar ultima formaţiune care are legitimitatea să depună o moţiune de cenzură este PSD, care ş-a bătut joc de România”, a adăugat preşedintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.