Skip to content
Social

Creșterea pensiilor de la 1 septembrie, cartoful fierbinte din mâna PNL. Cele două scenarii luate în calcul de liberali

Creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, le dă mari bătăi de cap liberalilor, astfel că subiectul continuă să fie intens dezbătut în partid. Surse politice susțin că guvernanții iau în calcul 2 scenarii, însă în niciunul nu e prevăzută creșterea pensiilor cu 40% din toamnă.

Astfel, un prim scenariu se referă la creşterea pensiilor cu doar 5-10% la 1 septembrie, iar dublarea alocaţiilor să fie amânată pentru o dată ulterioară. Se pare că ministrul Cîţu ar fi unul dintre susţinătorii acestei variante, care ar produce pagubele cele mai mici în bugetul deja lovit de criza generată de pandemie, potrivit PSNews.ro

Al doilea scenariu, susținut acum și de Ludovic Orban, prevede o majorare cu 15% a pensiilor la 1 septembrie şi de o creştere de 5% pentru alocaţii. Deși majorarea este inclusă în bugetul consolidat pe 2020, există riscul să existe mari probleme în construcția bugetului, deja afectat de criza cauzată de COVIS-19. Potrivit legii votate anul trecut în Parlament, pensiile ar trebui majorate din septembrie cu 40% în această toamnă, însă o astfel de indexare este imposibilă, având în vedere deficitul bugetar cu care se confruntă România.

Orban: Cu cât vor creşte pensiile depinde de starea economiei

Premierul Ludovic Orban spune că majorarea pensiilor depinde de starea economiei și de capacitatea acesteia de a susține plata lor, nu doar pentru anul în curs ci și în cei care vor urma.

Pensiile vor creşte. Cu cât vor creşte pensiile depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile nu numai anul ăsta, ci şi anul viitor, anul care urmează şi pe o perioadă de timp. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală şi vrem să oferim garanţia fiecărui pensionar că va primi cu siguranţă pensia pe care o merită. Vor creşte atât cu cât permite economia”, a declarat Ludovic Orban, la România TV.

Cât privește majorarea alocațiilor pentru copii, Orban a spus că decizia parlamentului de majorare a lor este una „superpopulistă”, amintind că acestea au fost deja dublate, la solicitarea PNL în cursul aceluiași an.

Nu se poate ca de două ori într-un an să se dubleze alocaţiile. (…) O să încercăm să creştem alocaţia cu cât ne va permite situaţia bugetară şi situaţia economică şi mai ales prognozele economice”, a mai spus Ludovic Orban.

El a amintit, în context, de măsurile de susținere a economiei, a angajaților și companiilor luate de guvern pentru a combate efectele crizei generate de pandemia de coronavirus.

„Vom susține companiile care readuc la lucru persoanele care au fost în șomaj tehnic. Vom susține o parte din salariu de până în 41, 5% din salariu. Vom susține 25% din salariu pentru angajații în căutarea unui loc de muncă”, a mai spus premierul Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.