Skip to content
Focus

Decizie în dosarul prostituatelor minore din Severin

 

După trei ani de judecată s-a dat o primă sentință în cel mai răsunător dosar cu prostituate de lux din Severin, în care au fost implicaţi politicieni, avocaţi, medici, primari şi oameni de afaceri din Mehedinţi. Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Mehedinţi și s-a judecat la Secţia penală şi pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat zilele acestea în cel mai cunoscut dosar cu prostituate din municipiul de la Dunăre. Doar unul proxeneţii trimişi în judecată, Mârţ Ovidiu Dănuţ, va face puşcărie, ceilalţi primind pedeapsa închisorii cu suspendare.

Astfel, în cazul lui Mârţ Ovidiu Dănuţ, judecătorii au decis ca acesta să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru proxenetism, deşi iniţial a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional. Din pedeapsa de trei ani, se scad perioadele în care acesta a fost reţinut în arest preventiv şi arest la domiciliu, de la 11.02.2015 la 12.02.2015 şi de la 12.07.2015 la 28.10.2016.

Al doilea proxenet, Tămaş Laurenţiu Ionel, scapă de puşcărie, magistraţii dispunând  suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani pentru proxenetism. De asemenea, este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, la Primăria oraşului Băile Herculane (Caraş Severin).

Cel de-al treilea proxenet din acest dosar, Giget Emil, a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani. Totodată, îl obligă, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin.

Marian Valon, trimis în judecată pentru proxenetism, a fost achitat. A încetat dosarul penal şi în cazul lui Petrescu Narcis Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, ca urmare a decesului acestuia intervenit la data de 25.04.2016.

Instanţa l-a condamnat pe Ciortea Dorin la pedeapsa principal de 2 ani şi două luni închisoare şi a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. De asemenea, îl obligă ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin.

Lucian Picior s-a ales cu o pedepsă de 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. La 2 ani de închisoare cu suspendare a fost condamnat Gutuleanu Narcis Iulian, iar Constantin Miclău a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru proxenetism, cu un termen de supraveghere de 2 ani şi şase luni.

Şi Miclău este obligat ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin.  Un alt inculpat în dosar, Păsat Gigi, a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare.

Fiecare dintre inculpaţii din acest dosar, Mârţ Ovidiu Dănuţ, Giget Emil, Tămas Laurenţiu Ionel, Picior Lucian, Gutuleanu Narcis Iulian, Păsat Gigi, Miclău Constantin şi Ciortea Dan trebuie să achite câte 4.000 de lei cheltuieli de judecată către stat.

Hotărârea este cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.