Skip to content
Ediția de astăzi

Florin Cîțu: Am aprobat ordonanța privind achizițiile publice prin care simplificăm acest proces

Premierul Florin Cîțu a anunțat că a adoptat în ședință de Guvern, mai multe acte normative importante.
Este vorba despre:
➡️Ordonanța de urgență care va permite suplimentarea sumelor prin PNDL 2, pentru a se putea continua investițiile începute.
➡️ Ordonanța privind achizițiile publice prin care simplificăm acest proces. Vom implementa mai rapid contractele de achiziții, iar absorbția fondurilor europene va crește.
➡️O hotărâre de guvern prin care suplimentăm personalul din MAI cu 8546 de posturi, în condițiile în care IGSU se confruntă cu deficit mare de personal.
➡️O hotărâre de guvern pentru un sistem informatic care va asigura interacțiunea online cu cetățenii în domeniul asistenței sociale.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că ”actul normativ urmărește de o manieră prioritară să diminueze neajunsurile și vulnerabilitățile întâmpinate de-a lungul timpului în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență şi a structurilor subordonate, cauzate de insuficiența resursei umane active și gradul de “îmbătrânire” a acesteia. Astfel, în vederea eliminării acestei situații problematice, cu impact în viitor asupra capacității de răspuns a forțelor IGSU, cu sprijinul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, al premierului României, domnul Florin Cîțu, al ministrului afacerilor interne, domnului Lucian Bode, Hotărârea a fost adoptată în ședința de Guvern. Actul normativ a primind toate avizele favorabile, respectiv, din cadrul C.S.A.T. și al celorlalte ministere avizatoare, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii şi Protecției Sociale și Ministerul Justiției. Reducerea în mod continuu a numărului de posturi începând cu perioada 2010-2014 a generat probleme la nivelul compartimentelor funcționale ale unităților, personalul încadrat fiind nevoit să depună eforturi deosebite pentru îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor din responsabilitate. Totodată, aceste neajunsuri au condus la imposibilitatea dezvoltării organizatorice a IGSU şi a structurilor subordonate. O soluție identificată a constituit-o suplimentarea numărului de posturi la nivelul structurilor de intervenție, prin majorarea numărului actual cu 8.546 posturi, dintre care 121 de ofițeri, 25 de maiștri militari și subofițeri și 8.400 de soldați și gradați profesioniști. Astfel, încadrarea posturilor se va face etapizat, în perioada 2021-2025, iar anual, vor fi încadrate 1.479 de posturi de soldați și gradați profesioniști. Posturile solicitate vor fi repartizate pe baza analizei necesității IGSU și a structurilor subordonate, pentru înființarea unei Școli de Aplicație și a unor noi subunități de intervenție/puncte de lucru, precum și pentru constituirea de echipaje de intervenție în cadrul structurilor de intervenție. În același timp, MAI a adoptat o politică de înlocuire în permanență a posturilor finanțate care se vacantează prin pensionare, urmând ca în acest an 782 de posturi să fie încadrate din sursă externă. Adoptarea acestor măsuri prin orientarea către această categorie de personal prezintă mai multe avantaje și anume crearea condițiilor necesare încadrării unor noi persoane și, totodată, crearea unei structuri de personal de tip „piramidal” la nivelul subunităților de intervenție, în scopul îndeplinirii în mod eficient a sarcinilor și atribuțiilor din responsabilitate”, anunță MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.